L o a d i n g

Configurația potrivită

Bucătăria, ca încăpere esențială a locuinței, trebuie organizată astfel încât fiecare suprafață să fie utilizată optim, în vederea obținerii unor circulații clare și a unui proces de gătire coerent.

Configurația bucătăriei este aleasă în funcție de planimetria încăperii, cele 4 mari tipologii fiind: bucătăria liniară, bucătăria "U", bucătăria "L" și cea cu insulă.

Bucătăria liniară

Ca punct central al locuinței, bucătăria reprezintă echilibrul dintre estetică și funcționalitate. Zonele bucătăriei trebuie să fie grupate astfel încât să permită o buna ergonomie a spațiului și formează, ideal, o linie sau un triunghi.

Bucătăria "L"

Amenajarea trebuie să tina cont de ordinea parcurgerii spațiului, iar prima zona este reprezentată de depozitare. Aceasta adăpostește consumabilele bucătăriei și este alcătuită, de obicei, dintr-o unitate frigorifică și corpuri pentru depozitarea uscată.

Bucătăria "U"

Bucătăria are că punct central zona de spălare, fiind folosită foarte frecvent. Aceasta cuprinde: un spălător și o zonă pentru depozitarea și reciclarea deșeurilor, aflată dedesubt. Adiacent, se găsesc: scurgatorul de vase, blatul de lucru, depozitarea pentru obiectele non-consumabile și mașină de spălat vase.

Bucătăria cu insula

Cea mai bună amplasare a plitei este lângă cuptor, fie deasupra acestuia sau adiacent. Cel mai frecvent, cuptorul și microundele se înglobează în corpuri de depozitare și se amplasează pentru a fi ușor accesate. În această secțiune se prepară și gătesc alimentele spălate și preparate în zonele anterioare.

Zonificarea și circulațiile

De asemenea, este esențială analiza fluxurilor dintre zonele principale: depozitare, spălare, gătire și locul de luat masa. Înțelegând ponderea timpului petrecut în fiecare zonă, se poate configura o bucătărie complet echipată și personalizabilă. În funcție de preferințe, se va ajunge la un rezultat armonios în care funcționalitatea și design-ul vor depăși aspteptarile.

Variante de corpuri disponibile

Formular de cerere ofertă

We use cookies to personalize content and to analyze our traffic. Please decide if you are willing to accept cookies from our website.